“DE CE” este mai important decat “CUM” 3

Destinul prinde formă în momentul în care iei o decizie.  Crează o viziune şi nu lăsa niciodată mediul, convingerile altor oameni sau limitele trecutului să îţi afecteze deciziile. Ignoră înţelepciunea convenţională. Dacă nu ai un plan al tău, alţii te vor include în planurile lor.

Tu te afli acum la o răscruce.  Ai ocazia să iei cea mai importantă decizie pe care o vei face vreodată.  Ai decis cine vrei să devii? Ia această decizie în mod conştient.  Ia-o cu grijă, dar  ia-o cu forţ[.  Viaţa îţi va dărui orice  îi vei cere, trebuie să ştii să ceri inteligent.   Ceea ce credem noi că este adevărat, ceea ce credem noi că este posibil devine adevărat şi posibil!   Nu există mareţie fără pasiunea de a fi măret, fie în cazul aspiraţiei unui atlet, artist, sau om de ştiinţă, ori a unui om de afaceri. Scopul, intenţia de a fi măret, acestea fac toată diferenţa.

Convingerile noastre în legătură cu ceea ce suntem şi ceea ce putem fi determină cu precizie ceea ce vom fi. Dacă credem în magie, vom trăi o viaţă magică.

Pentru a realiza ceva este necesar ca dorinţele noastre să fie asimilate de către subconştient. Este o lege a psihologiei. Sunt sigur că majoritatea oamenilor ar dori să-şi dubleze veniturile. În această situaţie, am o veste foarte bună. Fiecare doritor este în stare să-şi dubleze veniturile, dacă ar trăi destul de mult!

Presupunem că puterea ta de cumparare va creste annual cu 3-4%, adica venitul tău va creşte anual cu 7-8%. În condiţiile creşterii nivelului tău de viaţă, vei putea să-ţi dublezi venitul real personal peste douăzeci de ani, in conditiile in care nimic nu va merge prost. Oare chiar este nevoie să aştepţi atât de mult?

Astfel, problema principală nu stă în dublarea venitului, ci în timpul necesar pentru aceasta. Cum ar fi ca aceasta sa fie posibila in 6 luni sau un an? Cum să-ti realizezi scopurile de zece ori mai repede

Există mai multe tehnici care te pot ajuta să-ţi realizezi mai repede scopurile personale şi cele financiare. Însă una dintre ele merită o atenţie deosebită, deoarece cei care au folosit-o au reuşit mult mai mult si mai repede decât ceilalţi. Această tehnică este simplă, sigură, eficientă şi rapidă. Totul depinde de decizia ta  să te foloseşti de ea.

Un principiu psihologic spune ca: devii ce te gândeşti cel mai mult timp. Este un adevăr absolut care stă la temelia oricărei religii, filozifii, psihologii şi, desigur, a succesului. Poţi realiza tot ceea ce păstrează un timp îndelungat intelectul tău. Aceasta şi este cheia.

Astăzi auzim tot mai des despre „gândirea pozitivă”. Desigur că are o mare importanţă pentru succes, dar nu este suficientă. Lăsată de capul ei, ea se transformă foarte repede în vise şi speranţe pozitive. În loc să alimenteze inspiraţia şi perseverenţa, gândirea pozitivă se poate transforma într-o atitudine calduță, plăcută faţă de viaţă şi faţă de toate situaţiile pe care le întâlnim, pozitive sau negative care ne va duce la complacere și amânare.

Pentru a fi de real folos, gândirea pozitivă trebuie transformată în cunoştinţe pozitive și acestea în acțiune fermă pozitivă. Trebuie să crezi  cu toată fiinţa în succesul tău. Nu trebuie să existe nicio umbră de îndoială. Fii ferm, perseverent, hotărât şi încrezut în victoria finală atât de mult, încât nimic să nu te poată opri.

Tehnica despre care vom vorbi acum, te va ajuta să te apropii mai repede de succes.

Una dintre cele mai puternice legi ale psihologiei spune: „Tot ceea ce crezi în adâncul inimii se va materializa în exterior”. Ceea ce prinde rădăcini în subconştientul tău, mai devreme sau mai târziu, se va materializa. Iisus le spunea apostolilor săi: „Dacă aţi avea credinţă cât o sămânţă de cânepă, atunci aţi putea mişca munţii din loc”.

Responsabilitatea ta rezidă în a tipări scopurile dorite în subconştient, pentru ca ele să dea rădăcini şi să înceapă o viaţă de sine stătătoare.

Iată cum arată tehnica despre care am vorbit. Ia un caiet nou, care trebuie să fie permanent cu tine. Deschide-l zilnic şi scrie 10-15 scopuri importante, fără a a ține cont de ce ai scris în zilele precedente. Nu sări nicio zi. În viaţa ta vor începe să se petreacă lucruri foarte interesante.

În prima zi, după ce vei scrie scopurile, va trebui să stai şi să analizezi. Majoritatea oamenilor nu fac aceasta niciodată în viaţă.

A doua zi scrie din nou scopurile, fără a lua în calcul ceea ce ai scris în ziua precedentă.  Fii atent la modul în care se schimbă scopurile şi priorităţile. Uneori, un scop dintr-o listă nu mai apare niciodată şi chiar îl poţi uita pentru totdeauna. Sau poate apărea cu mult mai târziu, într-un timp mai potrivit.

Dacă vei scrie regulat scopurile tale, cu fiecare zi noţiunile vor deveni tot mai exacte şi mai clare. În final, vei descoperi că zilnic foloseşti unele şi aceleaşi cuvinte şi fraze, că scopurile incep sa fie aceleași.  Priorităţile se vor schimba odată cu schimbările din viaţa ta. După o lună, două de zile, vei scrie zilnic practice aceleaşi scopuri. In acest moment iți scrii aceste scopuri pe o foaie si incepi in fiecare zi să alegi unul din ele ca fiind scopul cel mai important. După 15-20 de zile  vei allege zilnic acelasi scop prioritar.

Şi exact în acest moment vor începe să se producă nişte lucruri apparent miraculoase. Vei avea impresia că viaţa ta începe abia acum. Viaţa va căpăta un nou sens, iar munca va începe să-ţi aducă satisfacţie. Vor începe să debordeze ideile şi proiectele noi. Vei atrage oameni şi mijloace care te vor ajuta să-ţi realizezi scopurile. Vei obţine succese cu o viteză de neimaginat, încât uneori chiar te vei speria. Totul în jurul tău se va schimba în bine.

Cu ajutorul acestui exerciţiu vei obţine rezultate mult mai rapid decât cei care-şi verifică scopurile doar o dată pe an. Scriind scopurile, vei putea să-ţi măreşti veniturile de 2, 3, 5 sau chiar 10 ori.

Pentru ca acest exerciţiu să-ţi aducă un rezultat maxim, este necesar să te conduci de nişte reguli deosebite. În primul rând, foloseşte principiul celor „trei calităţi”: scopurile tale trebuie să fie pozitiviste, personale şi la timpul prezent.

Programarea subconştientului este necesra pentru a putea duce până la capăt o actiune pe termen lung.

Tot ce faci pentru a programa subconştientul să creada  în succes, te va ajuta enorm pentru a realiza rapid scopurile fixate.

Subconştientul se activizează cu ajutorul frazelor afirmative la timpul prezent. De aceea formulează-ţi scopurile ca şi cum le-ai fi realizat deja. În loc de „Eu voi avea un venit de 5000 de lei pe lună” spune „Eu am un venit de 5000 de lei pe lună”.

Scopurile trebuie să fie formulate folosind afirmaţiile pozitive. Nu spune „Eu nu voi mai fi sărac” sau „Eu nu voi mai avea kilograme în plus”, ci „Eu sunt bogat”, „Eu am o greutate normală”. Enunţul tău trebuie să fie afirmativ, deoarece subconştientul nu îl percepe pe „nu”. El recepţionează doar enunţuri afirmative la timpul prezent.

Afirmaţiile trebuie să fie personalizate. Din acest moment începe fiecare enunţ cu pronumele „EU” sau “NOI”, după care urmează verbul necesar. Tu eşti unicul om de pe planetă care poate folosi pronumele „eu” raportat la tine. Atunci când subconştientul tău primeşte un ordin care începe cu „EU” sau “NOI”, subconștientul începe a munci intens pentru a îndeplini acest ordin.

De exemplu, tu spui: „Scopul meu este să am un venit de 5000 de lei pe lună”. Această afirmare înlocuieşte-o cu următoarea: „Eu am un venit de 5000 de lei pe lună”. Fiecare enunţ începe-l cu cuvintele: „Eu câştig, eu cântăresc, eu înving, eu primesc, eu conduc o anumită maşină, eu trăiesc în această casă, eu călătoresc într-o anumită ţară” şi aşa mai departe.

succes-excelenta-scara_article-main-image

“DE CE” este mai important decat “CUM” 2

Trebuie să avem neapărat un scop în viaţă. Chiar dacă nu se realizează, însăşi încercarea de a-l realiza constituie scopul vieţii şi, prin urmare, fericirea.

A fi ceea ce suntem cu adevărat şi a deveni tot ceea ce putem fi mai bun – acesta este adevăratul scop al vieţii.

Este important ca un scop să nu fie definit pe bază de activităţi sau metode. Trebuie să se raporteze la ce e mai bine pentru toţi. Scopul sistemului trebuie să fie clar tuturor membrilor. El trebuie să includă planuri de viitor. Scopul este o judecată de valoare.

Când viaţa are sens, eşti gata să înduri orice; când viaţa nu are sens, totul devine insuportabil.

Ceea ce credem noi că este adevărat, ceea ce credem noi că este posibil devine adevărat şi posibil!

Lucrurile pe care le facem din când în când nu ne conturează viaţa, ci lucrurile pe care le facem în mod constant.

Pentru a avea succes, primul pas esențial este fixarea scopului principal. Scopul principal este acel scop, care ţi se pare cel mai important în etapa dată în care te afli şi care te va ajuta să rezolvi majoritatea problemelor. El este caracterizat de următoarele:

  1. Este ceva ce-ţi doreşti foarte mult. Atât de mult, încât doar gândul de realizare a scopului te face să fii motivat, fericit şi-ţi creează o stare de euforie.
  2. Scopul trebuie să fie formulat foarte exact, atât verbal cât şi în scris, clar încât şi un strain să înţeleagă ce-ţi doreşti.
  3. Scopul principal al vieţii trebuie să aibă dimensiuni clare atât calitative cât şi cantitative. În loc de „să câştig mulţi bani” încearcă ceva de genul „eu voi câştiga câte 1000 de euro pe lună până în luna august”.
  4. Scopul trebuie să fie real şi realizabil. Nu este cazul să-ţi fixezi un scop global sau stupid, care nu va putea fi realizat niciodată. A pune stacheta prea sus poate fi la fel de dăunator ca și a o pune prea jos.
  5. Probabilitatea realizării scopului principal trebuie să fie de minim 50%. Dacă este prima data când îti propui un scop principal, atunci ar fi bine să-ţi fixezi un scop cu probabilitatea de realizare de 80-90%. Uşurează-ţi drumul, cel puţin la început. Mai târziu poţi fixa scopuri mai serioase cu o probabilitate mai mică de realizare. Dar la început fixează-ţi scopuri uşor realizabile, cu un coeficient mare de realizare, pentru a căpăta încredere în forţele proprii de la bun început.
  6. Scopul principal trebuie să fie în armonie cu tine și cu celelalte scopuri ale tale. Nu poţi să-ţi doreşti independenţă financiară şi tot timpul liber să ţi-l petreci la televizor.

Intrebarea principală care te ajută pentru fixarea scopului principal este: „La ce ai îndrăzni să visezi, dacă ai şti sigur că vei reuşi?”

Dacă ai avea o garanţie de sută la sută că poţi realiza orice scop, mic sau mare, de scurtă sau de lungă durată – ce scop ai alege?

Dacă banii nu ar fi o problema  ce scop ai alege?

Oricare ar fi răspunsul tău,  dacă eşti capabil să-l scrii pe hârtie, atunci eşti capabil şi să-l realizezi. Din acel moment, unica întrebare trebuie să fie „Cum?” Singurele bariere spre realizarea scopului sunt:

– cât de mult îţi doreşti aceasta,

– ești pregatit să plătești prețul succesului

– cât timp eşti gata să munceşti.

Fiecare doreşte să devină milionar sau multimilionar. Întrebarea este dacă eşti gata să faci tot ce este necesar pentru aceasta şi să cheltui atâţia ani și atât efort câţ este nevoie pentru atingerea scopului dorit. Dacă eşti pregătit pentru aceasta, nimic nu te poate opri.

Următorul exercitiu poate fi de mare folos. Ia o foaie de hârtie şi scrie zece scopuri pe care ai vrea să le realizezi în timpul apropiat. Scrie-le la timpul prezent, ca şi cum s-au realizat deja. De exemplu:  „Eu căștig lunar atâţia bani”.

Apoi întreabă-te: „Care scop din această listă ar avea cea mai mare influenţă asupra vieţii mele, dacă l-aş realiza în cel mai scurt timp?”

Orice l-ai ales, scrie-l pe o foaie separată. Apoi descrie strategia, metodele, tehnicile, acţiunile tale, necesare pentru realizarea scopului principal. Scrie acest scop pe o hârtie separat şi poart-o permanent cu tine. Gândeşte-te la scop zilnic, caută căi de realizare. Unica întrebare, pe care ai dreptul s-o pui acum, deorece “DE CE” este clar, este: „Cum?”

Rezumând:

  1. La ce ai îndrăzni să visezi, dacă ai şti cu siguranţă că vei reuşi?
  2. Scrie o listă din zece scopuri la timpul prezent. Alege scopul care are cea mai mare influenţă asupra vieţii tale.
  3. Decide cum vei măsura progresul spre scop.
  4. Scrie tot ce-ţi trece prin cap, referitor la modul de realizare a scopului. Începe să acţionezi.
  5. Decide asupra preţului pe care eşti gata să-l plăteşti, sub formă de timp şi efort suplimentar şi începe să-l achiţi.iubirea-desavarsita