Inseparabilitatea cuantica

Universul ne ajuta sa cunoastem persoane noi,  sa rezolvam probleme sau sa ne implicam mereu in alte activitati. Toate planurile pot fi afectate de acesta, iar fiecare om are un traseu  in viata. Poate ca ti s-a intamplat de multe ori sa asisti la evenimente la care nu te-ai fi asteptat, sa te gandesti la o persoana anume, iar in momentul urmator sa te intalnesti cu aceasta sau sa primesti un semn din partea ei, toate acestea putand fi puse pe seama intamplarii. O persoana rationala poate considera toate aceste lucruri ca fiind simple coincidente, insa toate aceste evenimente au o corelatie profunda.

Potrivit fizicianului francez Alain Aspect, Universul se afla intr-o stare de “inseparabilitate cuantica”, acest lucru fiind demonstrat printr-un experiment simplu in care s-a putut observa ca doua particule de nivel subatomic pot comunica intre ele, fara piedica distantei. Acest lucru se poate aplica si in cazul corpului uman, acesta este invaluit de un camp magnetic care duce la manifestari in lumea fizica in momentul in care se declanseaza o cantitate mare de energie emotionala sau mentala intr-o anumita directie.

Deepak Chopra, ales de revista Time pentru a se situa in topul celor 100 de modele si eroi ai secolului, vorbeste in cartea sa “Synchrodestiny” despre cum am putea nu doar sa observam fenomenele de sincronicitate, ci cum sa invatam ceva din aceste intamplari, descoperind treptat care este sensul lor.

Cu cat incercam sa ne controlam mai mult sistemul,  destinul, cu atat experientele noastre devin mai evazive. Nimeni nu are control total asupra vietii sale, iar oamenii trebuie sa invete ca exista anumite experiente  care nu depind in mod direct de ei.

Sincronicitatea poate fi considerata un lucru firesc, insa prezenta acesteia are o semnificatie aparte in viata fiecarei persoane. Important este modul in care oamenii reusesc sa asimileze toate experientele pe care le traiesc si ce alegeri vor face mai departe. Neprevazutul nu poate fi controlat, iar acest lucru trebuie sa fie foarte clar pentru oricine.

Experientele de zi cu zi ne pot ajuta sa intelegem mai bine destinul pe care il avem, sa facem anumite corelatii sau sa cunoastem mai bine persoanele pe care le intalnim de-a lungul vietii, dar si ce efect au acestea asupra noastra.

Asadar, fiecare persoana ar trebuie sa acorde o importanta deosebita experientelor magice ce au loc in viata sa, sa se bucure de coincidentele pe care le intalneste si sa incerce sa ia doar partea pozitiva a fiecarei intamplari in parte.

 Cei care nu sunt niste adepti ai fizicii cuantice s-ar putea sa nu cunoasca prietena-pisica a lui Schrodinger. Pisica nu a existat niciodata in realitate, ea fiind doar o plasmuire a imaginatiei lui  Schrodinger. Pe vremea aceea, el se lupta cu una dintre numeroasele ciudatenii ale teoriei cuantice – incertitudinea. In ceea ce priveste mecanica cuantica, problema este ca nu poti prezice niciodata nimic cu certitudine. Nu exista decat probabilitatea ca ceva sa se poata intampla sau nu. De fapt, acest lucru l-a pus in incurcatura si pe Einstein, care remarca cu sarcasm: “Dumnezeu nu joaca zaruri”!

In incercarea sa de a explica inexplicabilul, Schrodinger a nascocit o cutie imaginara. In fizica cuantica, o multime de lucruri sunt imaginare, cata vreme nu exista nicio posibilitate de a vedea ceva atat de mic.

Oricum, sa ne imaginam ca o pisica se afla intr-o cutie inchisa etans, in care se introduce hrana otravita. Folosind modelul cuantic, nu putem prezice daca, dupa un timp, pisica este moarta sau vie. Doar atunci cand deschidem cutia si privim inauntru, toate probabilitatile se naruie in fata unei singure realitati – o pisica vie sau moarta.

Nu stiu de ce Schrodinger a ales un exemplu legat de viata si moarte. De ce n-o fi pus un ghem din iarba matelor, ca sa vada daca pisica se joaca sau nu cu el? Din cate stiu eu, nimeni nu i-a pus vreodata aceasta intrebare, deci, cred ca nu vom sti niciodata.

Dar, fiindca am abordat acest subiect, puteti observa ca mintea lui Schrodinger, asemenea mintii voastre sau mintii mele, este ea insasi un fel de cutie a lui Schrodinger. Adica, probabil ca erau sute de posibilitati care se invarteau prin mintea sa subconstienta. O pisica intr-o cutie; un catel intr-o cutie; sau, poate, o broasca testoasa intr-o cutie! Poate ca experimentul sa fi fost legat de observatia daca mica jivina dormea sau era treaza. Mult mai dragut, cred eu, decat sa vezi daca traieste sau nu.

Oricum, gandirea este cam la fel. Nu putem prevedea ceea ce va produce mintea noastra, pana cand acel ceva nu apare! Ati observat acest lucru in legatura cu mintea voastra? Gandurile pot fi extrem de imprevizibile, intr-o oarecare masura datorita faptului ca gandul insusi este un eveniment cuantic.

Iar evenimentele cuantice sunt, intr-adevar, ceva foarte mic. De fapt, pentru a intra sub incidenta legilor mecanicii cuantice, ceva trebuie sa fie mai mic decat o sutime dintr-un milimetru.

Obiectele atat de mici, cum ar fi particulele atomice s.a.m.d., au o masa (greutate) atat de mica, incat nu sunt influentate de forta gravitatiei, cum sunt obiectele mai mari decat o sutime dintr-un inci.

O scurta privire asupra neuropsihologiei ne arata ca atat neurotransmitatorii, cat si neuropeptidele au un comportament cuantic si se simt in largul lor in interiorul campului cuantic. Aceste creaturi moleculare raspund de gandire si sentimente, gazduind, totodata, si alte functii biologice. Si, fiind comportament cuantic, voi nu puteti prevedea ceea ce vor face ele. Nu puteti decat sa va hazardati sa ghiciti, sa presupuneti.

Exista posibilitati infinite in privinta directiei pe care o va lua gandul. Doar atunci cand el apare in constiinta noastra, putem spune cu certitudine incotro se indreapta. Pana atunci, totul este incert. Nu exista nicio certitudine.

Atunci cand ceva incepe sa se rasuceasca in psihicul nostru, ceva care dispune de o imensa energie emotionala, se pot intampla lucruri interesante. Iar daca cream energie suficient de mult, apare ceva. Acum, acest “ceva” poate lua multe forme. Uneori acest ceva ne este cunoscut, alteori ne poate surprinde.

De exemplu, daca suntem furiosi, putem tipa, sau putem lovi ceva sau pe cineva, sau putem pastra in noi aceasta furie. Insa, aceasta energie trebuie sa se duca undeva. Energia nu poate fi distrusa. Ea, pur si simplu, isi schimba forma.

Daca energia voastra mentala si emotionala este destul de puternica, ea poate influenta mediul exterior. Asa apar unele sincronicitati.

Toate acestea ma duc la o alta observatie in privinta sincronicitatilor. Ele nu inseamna, in mod obligatoriu, ceea ce credem noi. Ele sunt, pur si simplu, evenimente paralele. Ceva s-a petrecut in lumea exterioara, ceva ce este asemanator cu ceva din lumea noastra launtrica. Ele sunt o semnatura, un semn ca ceva profund s-a miscat in psihicul nostru.

Lucrurile sunt si mai complexe, fiindca, uneori, sincronicitatile sunt cu adevarat mesaje transmise de sinele nostru launtric. In acele momente, ele sunt precum un deget al destinului si multe lucruri importante depind de alegerea noastra de a tine, sau nu, seama de ele.

Deci, la ce ne folosesc toate acestea? Cum ne-am putea descurca cu sincronicitatile, atunci cand apar si cum am putea intelege ce inseamna ele?

Intelegerea depinde de persoana care percepe. Creierele noastre interpreteaza incontinuu evenimente si creeaza semnificatii, chiar si acolo unde acestea nu exista. Este ceea ce face creierul – cel putin, partea care gandeste.

Intrucat am avut de a face cu sincronicitatile, atunci cand intalnesc o sincronicitate, eu imi focalizez atentia in interior. Caut sa descopar ce anume “se misca” in propriul meu univers psihic. Si, personal, cred ca aceasta introspectie este mult mai plina de resurse, decat incercarea de a pricepe ce inseamna sincronicitatea in sine.

Sincronicitatile sunt si ele un rezultat al combinarii a doua lumi – lumea gandurilor si emotiilor noastre si lumea evenimentelor exterioare.

Acum, in secolul al XXI-lea, campurile fizicii cuantice, biologia si psihologia dezvaluie un teritoriu interior uluitor. S-a descoperit ca psihologia noastra ne reflecta biologia si incertitudinea cuantica a radacinilor noastre subatomice.

Mintile, gandurile si sentimentele noastre sunt plamadite din praf de stele. Si nu ma exprim neaparat poetic. Nenumaratele particule subatomice, care se rotesc aleatoriu in supa cuantica a universului s-au nascut dintr-un inceput incandescent, pe care noi nu putem decat sa ni-l imaginam. Mintea si materia au fost turnate impreuna, in turnatoria cosmosului, in moduri pe care abia acum incepem sa le intelegem. Pentru cei care doresc sa patrunda in esenta misterelor mintii si materiei, sincronicitatile sunt un camp de studiu extrem de valoros. Ele va vor dezvalui ceea ce veti reusi sa descoperiti.  Fara indoiala, este vorba de aur curat.

imagdghmes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.