Manipularea prin statistica

 

Ca să nu se vadă realitatea cruntă, dramatică, cei care conduc și sunt responsabili de nefericirile românilor, aleg să ne mintă cu statistica. Din păcate românii chiar iau în serios astfel de concluzii statistice.  De fapt,  ele nu fac nici cât o ceapă degerată. Ele amestecă adevărul, ascuns și nedorit a fi știut de opinia publică, cu minciuna oficială, menită să manipuleze și să liniștească apele. Ei mint pentru că nu pot accepta adevărul care-i incriminează. Cea mai mare parte de timp și de energie, politicienii și-o irosesc pentru a cosmetiza realitatea.

In Romania atacurile la persoana si violentele de limbaj sunt incurajate, in direct si la ore de maxima audienta, cu rezultatul evident ca societatea, in ansamblul ei, pierde ocazie dupa ocazie de a dezbate calm si profesionist probleme grave, de care depinde viitorul tuturor.

Practic, insasi expresia „dezbatere publica” este aproape lipsita de sens in Romania. Oricine emite public un punct de vedere,  pentru a nu mai vorbi despre o opinie politica sau o propunere de actiune concreta, sfarseste inevitabil ingropat sub un munte de injuraturi si atacuri la persoana, care duc tot demersul in zona trivialului. La sfarsit, nimeni nu-si mai aminteste de tema in „discutie”, deja anihilata de torentul de mizerii.
Manipularea prin folosirea statisticilor e simpla apelezi la statistica si iti minimalizezi astfel greseala.  Metoda este folosita atunci cand ies la iveala niste erori comise de factorul politic, erori care din punct de vedere cantitativ nu inseamna mare lucru.

Minciuna din statistică nu este rezultatul unei erori de calcul, ci e rezultatul unui lucru bine gândit, bine și îndelung premeditat. Ca să poți minți cu statistica, trebuie să-i dai date eronate sau să le interpretezi eronat. Statisticianul e un profesionist, dar profesionistul e un executant al ordinului politic. Întotdeauna în statistică, ca în orice altă știință, intenționată însă de data asta, eroarea stă în premisa pe care se fundamentează știința respectivă.

 

7  Books That Will Change Your Life

Spend more time on yourself by reading these 7 great books.

  1. Thirteen Things Mentally Strong People Don’t Do by Amy Morin

You can’t escape misfortune in life. But you can change how you respond to it. Do you struggle to get over your failures? Or dwell on things out of your control? Getting over these obstacles can have a profound influence on your everyday life. Morin shares how her most successful therapy patients overcame these difficulties.

  1. How to Stop Worrying and Start Living by Dale Carnegie

How would you feel if someone told you on Sunday evening that, come Monday morning, you would be thrown into a torture chamber? Would you worry? Probably. But there would be a way to deal with those worries. Ever wondered why you can’t stop worrying about something? No matter how hard you try, are you fixated on the same issue? By defining the source of your stress, you can get over it once and for all. Carnegie came up with a timeless formula that helps you tackle any overthinking situation.

  1. How Will You Measure Your Life? by Clayton M. Christensen, James Allworth and Karen Dillon

What do you think would make you happier at work? Perhaps a little more pay might be nice, or maybe some more admiration from fellow colleagues. Are you making the right trade-offs in life? While career achievements can be satisfying, neglecting your family and friends can be detrimental in the long-run – in ways you can’t even imagine.

  1. Finding Your Element by Ken Robinson

Have you ever felt pressured to live your life in a certain way? Society often encourages us to follow a certain linear plan. We’re supposed to graduate high school at 18, enter university, and then become a professional person, get married and have children. This narrative may work for some people, but for many of us it can be limiting and steer us away from opportunities in which we might excel. Everyone has a passion. If you don’t know what yours is, it just means you haven’t discovered it yet. Or perhaps you have, but it was dismissed early in life. Find out how you can break free of society’s strict rules and find your calling in life.

  1. Emotional Intelligence by Daniel Goleman 

Do our emotions hold us back? Would we do better if our emotions were removed and we became unfeeling, logical creatures? Did you know if your pulse rate rises above 100 bpm, you’re deemed too emotional to think rationally? You probably let feelings cloud your judgment more often than you know. Goleman explains how you can avoid letting your emotions rule you and make better decisions in life.
       6.  The Business of the 21st Century by Robert T. Kiyosaki  

Explains the revolutionary business of network marketing in context of what makes any business a success in any economic situation. This book lends credibility to multilevel marketing business and justifies why it is an ideal avenue to make money.

7.      Eat That Frog!  21 Great Ways to Stop Procrastinating and Get More Done in Less Time by Brian Tracy

For people who are overwhelmed by tasks of all sizes, this book provides the 21 most effective methods for conquering procrastination and accomplishing more. By identifying, then tackling, their biggest, most unpleasant task first — the philosophy of „”eating a frog”” — readers learn to plan and organize each day, set priorities, get started right away, and complete jobs faster. Written in a fast-moving format and breezy style, this book is immediately accessible and applicable for readers in any occupation.

Efectul de bumerang

Ai succes cu adevărat, atunci când ești mulțumit si când răspândești mulțumire.  Oricât de plin ar fi contul tău bancar, oricât de luxos ți-ar fi stilul de viață și oricâți pereți ar umple diplomele de specializare pe care le-ai obținut – daca nu ești mulțumit cu ceea ce ai, viața ta este un eșec.

Chiar dacă tu te simți bine, dar nu folosești preaplinul tău pentru a-i ajuta și pe alții să-și găsească menirea,  daca nu-i ajuți să-și îndeplinească propriile visuri și dorințe, viața ta poate fi considerată un eșec. În acest caz, nu contribui la dezvoltarea mediului tău și, prin aceasta, nici la dezvoltarea creației. Cine sprijină creația, acela este sprijinit de creație.

Cu cât te consideri mai responsabil față de tot ceea ce te privește, cu atât devii mai liber.   Fiecare persoană care se considera o victima a împrejurărilor, o persoana lipsita de putere, va avea puține posibilități să capete ceea ce are nevoie pentru a fi fericit. El este dependent de bunăvoința „altora”, mai puternici decât el. Daca te decizi sa fie așa, politicienii, părinții, copiii, societatea, industria, Karma, toate pot decide în ce te privește și tu ești total dependent fată de aceste forțe. Căci dacă te-ai decis să nu ai putere, creezi un vid de putere. Natura se străduiește să umple orice vid pe cât se poate de repede. Deci nu este vina altora daca renunți să fii responsabil pentru viața ta. Desigur că, într-un anumit fel, este comod să fii sclav. Dar vrei oare cu adevărat acest lucru? Dacă nu, decide pentru tine, pentru individualitatea și libertatea ta! Recapătă-ți puterea și începe prin a-ți lua viața în propriile mâini. Nu cunosc pe nimeni care să fi făcut acest lucru și care să nu fi devenit, foarte curând, vizibil mai mulțumit decât în trecut, în perioada în care nu era responsabil: Tu ești maestrul propriei tale vieți. Numai cel care preia și folosește darul libertății de decizie personala pe care i l-a dat forța creației poate accelera dezvoltarea vieții în sens spiritual. Ceilalți se scuza afirmând că, fiind lipsiți de putere, nu sunt răspunzători de nimic.

Cine învață, şi îi învață și pe alții, trăiește. A învăța și a-i învăța și pe alții sunt două acțiuni ce se deosebesc numai prin faptul ca o anumita atitudine profesională, importantă pentru cei implicați, este percepută și trăită dintr-o perspectivă diferită. Pentru experiențele sale, profesorul are nevoie de elevi, în aceeași măsură în care și aceștia au nevoie de el pentru a-și putea trăi experiențele lor. Este un drum comun pe care se poate circula cel mai bine atunci când nu este pierduta din vedere comunitatea și relațiile ce apar când o privim din cele mai diverse perspective.

În esența sa, viața este sinonimă cu a învăța și a-i învăța pe alții. Prin aceasta evoluăm și ne aducem contribuția, atunci când dorim s-o facem, la dezvoltarea întregii creații. Cel care crede ca nu mai trebuie să învețe nimic, cine nu dorește să învețe, nu se va implica prin cunoștințele sale, prin experiența sa de viață și prin angajamentul său în dezvoltarea întregului sistem al creației. Deci, nu-i pasa de sistem. Căci ceea ce nu dă fructe, nu ajută la hrănirea altora și nu ajută nici la menținerea propriei vieți prin înmulțire. Si cine nu stimulează creșterea, cu toate că ar putea s-o facă, este convins, într-o oarecare măsură, că menținerea sistemului este neimportantă. Căci dacă ar fi fost important pentru el, s-ar fi preocupat de aceasta …

Inertia omenirii

Orice progres al ştiinţei constă în cunoaşterea din ce în ce mai vastă şi în utilizarea din ce în ce mai bogată a mecanismului universal. Progresul se realizează printr-un efort al inteligenţei umane, făcut pentru a ne dirija acţiunile asupra lucrurilor, şi a cărui structură trebuie calculată după configuraţia matematică a universului. Deşi nu am avea decât să acţionăm asupra obiectelor care ne înconjoară, deşi aceasta a şi fost destinaţia primitivă a inteligenţei, a trebuit totuşi ca omul să se nască cu o inteligenţă capabilă virtual să cuprindă întreaga lume materială, cu toate că mecanismul universului este prezent întreg în fiecare dintre părţile sale.

Cu intelectul se întâmplă ca şi cu vederea: ochiul n-a fost făcut decât pentru a ne revela obiectele asupra cărora putem să acţionăm; dar la fel cum natura n-a putut obţine gradul voit de vedere decât printr-un dispozitiv al cărui efect îşi depăşeşte obiectul (întrucât noi vedem stelele, deşi nu acţionăm asupra lor), în acelaşi fel ea ne-a înzestrat în mod necesar, odată cu facultatea de a înţelege materia mânuită de noi, şi cu cunoaşterea virtuală a celor ce rămân, precum şi cu puterea, nu mai puţin virtuală, de a le folosi. Este adevărat că, în acest context, e mare diferență dintre virtual şi actual.

Orice progres efectiv, atât în domeniul cunoașterii cât şi în cel al acţiunii, a necesitat efortul perseverent al unuia sau mai multor indivizi superior dotaţi. Dăruindu-ne o inteligenţă a cărei formă depăşeşte materia, dar care tinde dincolo de ceea ce ea a voit, natura a făcut posibilă, cu fiece astfel de inteligenţă, apariţia în lume a unei noi creaţii.

Structura omului părea a-l fi predestinat unei existenţe ceva mai modeste. Dovadă este instinctiva lui rezistenţă la inovaţie, la nou. Inerţia omenirii n-a cedat niciodată propulsiei geniului.

Mana si unealta

 

 

Mâna şi unealta sunt una. Mâna fără unealtă, luată ca atare, nu are nici o valoare. Ea solicită unealta, pentru a fi ea însăși unealtă. Așa după cum unealta s-a format pornind de la forma mâinii, invers, mâna s-a format în legătură cu forma uneltei. Nu are nici un sens să vrei să le separi temporal. Posedarea unor unelte atât de deosebite a favorizat și a menținut specia în lupta pentru existență. Această vânătoare nesfârșită de cauze și efecte, care sunt, în cele din urmă, forme ale gândirii umane și nu ale devenirii lumii, este destul de nesăbuită dacă se crede că astfel se poate pătrunde în misterele lumii.

Vestigiile cele mai timpurii ale omului și ale uneltelor sale sunt la fel de vechi.

Însă ceea ce s-a divizat, dar nu temporal, ci logic, este procedeul tehnic, și anume, în ceea ce privește realizarea uneltei și utilizarea ei. Așa după cum există o tehnică a realizării unei viori și o tehnică de a cânta la vioară, există și o artă a construcției navale și o artă a navigării, o abilitate în construirea arcului și o îndemânare în a trage cu el. Nici un alt animal nu-și alege unealta. Omul însă nu numai ca o alege, dar o și realizează conform ideilor lui. Astfel el a câștigat un avantaj copleșitor în lupta împotriva semenilor săi, împotriva altor animale, împotriva naturii întregi.

Aceasta este eliberarea de constrângerea speciei, ceva unic în istoria întregii vieți de pe această planetă. Astfel s-a născut omul. El a reușit în cel mai înalt grad să desprindă viața lui activă de condiționările corpului său. Instinctul speciei există în continuare cu toată forța, dar din el s-a desprins o gândire și o acțiune bazate pe gândirea individului, care nu mai stă sub blestemul speciei. Această libertate este libertatea de a alege. Fiecare își confecționează propria unealtă în funcție de priceperea proprie și de considerentele proprii.

Eliberarea de constrângerea speciei acționează mai întâi doar ca un imens potențial, fiind la început departe de a reprezenta un individualism efectiv. Nimeni nu vrea să facă pe originalul. Cu atât mai puțin se gândește cineva să imite pe un altul. Fiecare gândește și lucrează pentru sine, dar viața speciei este atât de puternică, încât rezultatul este totuși pretutindeni asemănător.

Astfel, „gândirii ochiului”, privirii inteligente și pătrunzătoare i se adaugă  „gândirea mâinii”. Cea dintâi a dezvoltat gândirea teoretică, aceea care cercetează și contemplă, reflectarea, înțelepciunea, iar cea din urmă spiritul practic și cel activ, șiretenia, inteligența practică propriu-zisă. Ochiul cercetează cauza și efectul, mâna lucrează după principiile mijlocului și a scopului. Că un lucru, o unealta folosește sau nu unui scop.

Judecata de valoare a celor activi – n-are nimic de-a face cu ceea ce este adevărat sau fals, cu valorile celui care contemplă, cu adevărul. Scopul este un fapt, corelația dintre cauză și efect, nu un adevăr. Astfel s-au format atât de diversele moduri de gândire ale omului însetat de adevăr – omul de știință, preotul, învățatul, sau filosoful – și cele ale omului activ – politicianul, generalul, omul de afaceri.

Datorită mâinii, uneltei și gândirii personale, omul a devenit creativ. Tot ceea ce realizează animalele rămâne în cadrul activității speciei, fără a le îmbogăți existența Omul însă, prin creativitate, a răspândit peste lume o bogăție de gândire inventivă și de fapte care-l îndreptățește să-și denumească scurta sa istorie „istoria universală”, și „umanitate” mediul care-l  înconjoară, considerându-l pe acesta, împreună cu întreg restul naturii, drept fundal, obiect și mijloc.

Activitatea mâinii care gândește o numim faptă. Activitatea ține și de existența proprie animalelor, fapta doar de aceea a omului. Nimic nu este atât de relevant pentru această distincție ca luarea în stăpânire a focului. Observi, ca om, cum apare focul – cauză și efect. Multe animale îl văd și ele. Însă numai omul născocește un procedeu pentru a-l produce – scop și mijloc. Nici o altă faptă nu oferă atât de mult imaginea creativității. Aceasta este fapta lui Prometeu. Unul din fenomenele cele mai stranii, mai violente și mai misterioase ale naturii – fulgerul, pădurea în flăcări, un vulcan – este trezit la viață de om  împotriva întregii naturi. Și cât de mult trebuie să fi fost afectat sufletul când a privit întâia dată flacăra pe care a aprins-o el însuși!

Marketing a la Heisenberg

In fizica cuantica exista un principiu celebru, principiul incertitudinii al lui Heisenberg. Principiul spune că este imposibil a măsura starea exactă, adică poziția, și impulsul unei particule, fiindcă actul de măsurare  o schimbă. Pentru a explica asta – dacă aveți o particulă elementară și o luminați, atunci fotonii luminii au un impuls, care lovește particula, așa că nu știți unde a fost înainte s-o priviți. Prin măsurarea ei, actul măsurării o schimbă. Actul observării o schimbă. Este la fel în marketing.  Actul de observare a consumatorilor, le schimbă comportamentul.

Gândiți-vă la grupul de mămici care vorbesc într-un focus grup despre copiii lor minunați, și din discutie se deduce cu usurință că aproape niciuna dintre ele nu cumpără mâncare nesănătoasă. Și totuși  McDonald vinde sute de milioane de hamburgeri anual, iar petrecerile de copii sunt foarte frecvente .

Gândiți-vă la oamenii care declară că își umplu până la refuz cărucioarele cu legume verzi și fructe, dar realitatea este cu totul alta. Și dacă vă gândiți că numărul de oameni care afirmă în sondaje că se uită regulat la porno pe Internet, este foarte redus. Totuși, de la Google, noi știm că este prima categorie căutată.

Din fericire, știința – nu, scuzați – marketingul devine mai ușor. Din fericire, cu mai mult comerț electronic, se poate măsura mai bine ce fac de fapt consumatorii, decât ceea ce spun că fac. Fizica spune că nu poți măsura niciodată o particulă cu acuratețe, fiindcă observarea ei o schimbă.

Mesajul pentru marketing al principiului incertitudinii al lui Heisenberg este: încearcă să măsori mai degrabă ce fac în realitate consumatorii, decât ceea ce spun că vor face sau anticipează că vor face.

 

DE CE PROTESTEAZA ROMANII

În vreme ce clasa politică se dovedește imatură, primitiva, inadaptabila, inculta politic (si nu numai), neinteligentă politic si civic, arogantă și lacomă, românii au evoluat și s-au maturizat incredibil! Prezentele proteste se desfășoară datorită acestei contradicții sociale fundamentale.

Aceasta este o contradicție creatoare de crize perpetue. În acest moment, clasa politică si populația sunt într-o relaţie antagonică. Dacă nu vor avea loc mutații rapide în rândul clasei politice, situația se va repeta. În mod normal situaţia ar trebui sa fie invers,  așa și este în ţările cu democraţii avansate.

Normalitatea din punct de vedere politic si civic este ca politicienii să se constituie, prin valorile pe care le reprezintă și le practică, în exemple care să tragă partidele în sus pe scara evoluţiei, să fie cu măcar un pas înaintea populaţiei. Aceasta ar trebui să se producă datorită presiunii selecţiei prin vot, prin capacitatea de adaptare la schimbare, prin influenţa unor lideri politic culturalizaţi, smeriţi în faţa poporului, dedicaţi intereselor ţării și care să se constituie, prin valorile pe care le reprezintă și le practică, în exemple care să tragă partidele în sus pe scara evoluţiei,

În România este pe dos si asta duce la contradicţii fundamentale care se vor manifesta în diverse moduri. Protestul este doar unul dintre ele.

Dacă ne uităm la așa-zișii lideri politici găsim: mincinoși, indivizi lipsiţi de valori și valoare, inculţi, analfabeţi politic, mitocani, îngâmfaţi, egoiști, manipulatori, aroganţi, hoţi. Găsim trădători de neam și ţară, indivizi predispuși la jocuri mărunte și imorale de culise, indivizi incapabili să înţeleagă și să găsească soluţii optime pentru situaţia politică, economică, socială. Găsim indivizi care una spun și alta fac, pentru care minciuna face parte din valorile personale, indivizi incapabili de bun-simţ sau de rușine. De aici contradicţia aceasta fundamentală si ireductibilă. Antagonismul este prezent, puternic și extrem de dăunător.

În 1989 situaţia era asemănătoare. Pe de o parte o clasă politică comunistă, închistată, rămasă în urmă, calcifiată, incapabilă să înţeleagă și să se adapteze, să evolueze, versus o populaţie care evoluase politic si civic.

În democraţie, votul este cel care ar trebui să reașeze aceasta contradicţie fundamentală în făgașul normal. În România, votul din 11 decembrie 2016 nu a făcut acest lucru, iar câștigătorii alegerilor se manifestă acum de pe o treaptă inferioară celei de pe care se află populația, nemaifiind în stare să o reprezinte. Observând manifestările descalificante ale liderilor politici, saltul acesta absolut necesar nu pare a fi și posibil.

Desigur, aceasta distruge și legitimitatea celor aflaţi la putere. Legitimitate care va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de recâștigat în condiţiile în care nu au loc mutaţii importante în interior care să reașeze acest raport evolutiv.

 

Studiul clasicilor

Studiul clasicilor, din toate domeniile, e fundamentul culturii. Cultură e doar o expresie  pentru ceea ce e mai bun în societate. Guvernarea decentă, educația, sănătatea, știința, filozofia, justiția, arta, limbile fac parte din cultură. Din păcate, moștenirea noastră clasică nu mai este prețuită.  Cum putem construi ființe umane civilizate dacă nu mai credem în cultură și civilizație?

Simpatia,  încurajarea,  omenia sunt pe cale de dispariție.  Am reușit să degradăm până și cea mai nobilă chemare pe care cineva poate s-o urmeze, grija și modelarea tineretului. Nu avem nici o scuză..  Am eșuat și încă în mod mizerabil.

Si pot doar spera că cei care au puterea de a face ceva, să găsească în inimile lor forța de a recunoaște că au greșit  și să îndrepte lucrurile.  Si sper că ceilalți vor găsi  în inimile lor forța de ai ierta pe cai care au uitat și au renunțat la poporul român și la România.

Epoca informationala

A devenit aproape un truism faptul că omenirea a intrat, începând cu actualul secol, într-o nouă epocă – epoca informațională. Se dezvoltă noi concepte, un nou limbaj şi teorii pe măsura prefacerilor fără precedent prin care trece societatea umană.

Deocamdată, epoca informațională se profilează  mai degrabă ca o promisiune a viitorului decât ca o realitate matură.  Societatea este într-o fază de organizare, cumulând laolaltă elemente ale vechii rânduieli şi ale celei emergente. Dar tendința de înnoire este evidentă. Are loc o evoluție care duce firesc la societatea informațională.  Poate fi considerată chiar o adevărată revoluție, care scutură din temelii rosturile epocii trecute. Însă indiferent de termenul folosit, este neîndoielnic că acest trend își pune amprenta pe absolut toate domeniile omenescului.

In Network Marketing aceasta înseamnă apariția eNetwork Marketingului ca formă de avangardă, digitalizată, a proiectelor și afacerilor de cooperare și formare de comunități de interese. Mulți oameni înțeleg forța acestui trend și i se alătură, alții, mai conservatori, așteaptă să se lămurească direcțiile.

Componenta dominanta

Unul dintre miturile cel mai bine înrădăcinate în societa­tea noastră este credinţa că evenimentele ne vin din exterio­rul nostru, că au o cauză dincolo de noi, uneori mai presus de noi, o cauză independentă de vrerea şi voinţa noastră. Şi mai este şi ideea că dincolo de noi există un responsabil pentru nefericirea noastră, pentru greutățile şi disperarea noastră.

Cultura noastră, de tip fundamental mesianic, ne lasă să credem, iar noi suntem dornici să ne complăcem în această mitologie, şi că cineva sau ceva, o înlănţuire indestructibilă veghează sau apasă asupra noas­tră, sau alteori că are intenţii bune în ce ne priveşte. Atunci se presupune că această alteritate fără formă trebuie să aibă gri­jă de noi, să ne ofere soluţii pentru nefericirile sau decepțiile noastre. Şi dacă nu ne dă acest sprijin, dacă nu ne rezolvă pro­blemele, consecința este că avem sentimentul sau convinge­rea că „are ceva cu noi”, că „e împotriva noastră”, că „nu avem noroc” sau că „nu am făcut ce trebuia pentru această entitate”.

Astfel riscăm să luăm cu noi înşine cea mai rea dintre opțiuni: aceea de a nu înţelege că suntem parte activă din tot ceea ce ni se întâmplă, că suntem în același timp inițiatorii si producătorii propriei noastre suferințe.

Fiecare dintre noi este posesorul unui potenţial psihologic şi relaţional care se structurează în jurul a două tipuri de componente:

  • Componentele pozitive, care vor acţiona ca niște adevăra­te motoare sau ca stimulente care ar putea contribui la ilu­minarea vieții noastre.
  • Componentele negative sau marginale, care, dimpotrivă, ar putea constitui tot atîtea frîne, limitări sau constrângeri capabile să ne îngreuneze sau să ne întunece existenţa cu zone de umbră şi de dificultăţi.

Ansamblul componentelor pozitive şi negative participă în mod activ la structurarea pesonalităţii noastre profunde şi a relaţiilor cu lumea şi cu ceilalţi.

Să ne imaginăm că acele componente negative, care ali­mentează într-o oarecare măsură zona de umbră şi dimen­siunea conflictuală a potenţialului nostru relaţional, se vor organiza în fiecare dintre noi în jurul unei constelaţii de ca­racteristici sau trăsături dominante.

Ele funcţionează la maxim când sunt întreţinute, solicitate, reactivate, stimulate sau exacerbate de atitudinea sau compo­nenta dominantă a celuilalt. Şi funcţionează la minim când sunt diminuate, atenuate sau menţinute în surdină prin com­plementaritatea dominantei celuilalt.

Iată deci că trebuie să acordăm importanță şi să fim atenți la ceea ce celălalt stimulează sau inhibă în noi, pe parcursul numeroaselor întâlniri sau relaţii semnificative din viaţa noastră.

Când o dominantă este accentuată exagerat, ea se poate transforma în comportamente limită, adică patologice, care riscă să se permanentizeze sub forma unor tendinţe cronice sau a unor trăsături de caracter.

Este de datoria fiecăruia să-şi dezvolte o anumită respon­sabilitate de a-şi conştientiza componenta dominantă… elec­tivă sau preferată şi, dincolo de această luciditate faţă de sine, să rămână în egală măsură vigilent si atent pentru a nu se lăsa antrenat de reacţiile interlocutorului cu care are de-a face când iniţiază sau ne angajează într-o relaţie cu acesta.

Din perspectiva unui angajament într-o relaţie de lungă durată, este bine să fim atenți la efectele de amplificare şi de de­stabilizare ale întâlnirii sau ale confruntării cu una sau alta dintre aceste dominante. Vom observa că anumite dominante ale unei persoane au efecte de inhibare asupra celuilalt, sau invers, pentru că anumite dominante pot avea efecte de amplificare Sau de stimulare care se vor dovedi la fel de dăunătoare.

NIHIL SINE DEO

error: Content is protected !!